Amnistia fiscală, la un pas de a deveni realitate

amnistie fiscala

S-a tot vorbit despre intenția guvernului de a iniția o aministie fiscală pentru anumite obligații, dar abia acum aceasta e pe cale să devină realitate. Conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice, proiectul de ordonanță de urgență va elimina inechitățile rezultate din aplicarea prevederilor legale în urma cărora persoanele fizice sunt obligate la plata unei contribuții de asigurări sociale de sănătate calculată la nivelul salariului de bază minim brut pe țară, cu toate că veniturile realizate se situează sub acest nivel.

Astfel, se propune reglementarea expresă a anulării contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente, neachitate până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, stabilite prin decizie de impunere emisă pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017 și comunicată pentru această categorie de contribuabili persoane fizice. De asemenea, se propune ca pentru aceeași perioadă, organul fiscal să nu mai emită astfel de decizii de impunere, în condițiile în care acestea nu au fost emise încă.

O altă măsură vizează modificarea termenului de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate şi a termenului de plată anticipată a acestei contribuții. Astfel, se propune ca pentru sumele de plată stabilite prin deciziile de impunere anuale, emise şi comunicate de organul fiscal competent între data de 15 martie 2019, inclusiv, și data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, inclusiv, pentru definitivarea contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice, pentru perioada 2014 – 2017, termenul de plată să fie de 120 de zile de la intrarea în vigoare a noului act normativ.

Pentru plata cu anticipație a acestor sume, proiectul prevede acordarea unei bonificații de 10 la sută, dacă sunt plătite integral în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență. Similar se va proceda și pentru sumele de plată stabilite prin deciziile comunicate de organul fiscal competent după data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

Citeşte şi: Meseria unde poţi câştiga un salariu de 9.000 de lei imediat după terminarea şcolii pe care tinerii din România o ocolesc

În ceea ce privește TVA, se propune reducerea cotei de TVA de la 9 la 5 la sută pentru livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, respectiv produse montane, bio, tradiționale, autorizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În prezent, potrivit prevederilor Codului fiscal, se aplică cota redusă de TVA de 9 la sută pentru livrarea alimentelor, inclusiv băuturi (cu excepția băuturilor alcoolice), destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, semințe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *