
Turările de motoare, drifturile și cursele ilegale sunt elemente care nu lipsesc din viața cotidiană a capitalei Banatului.
Polițiștii locali din Timișoara au depistat din nou un bărbat care a efectuat frânări bruște pe loc și a turat motorul autoturismului său Mini Cooper, în scop de divertisment, pe Calea Alexandru Ioan Cuza.
Cel în cauză are 38 de ani și locuiește în Timișoara, iar pentru fapta sa a fost sancționat cu o amendă de 2.500 de lei.
Poliția locală spune că locațiile în care s-au întâlnit mai frecvent astfel de cazuri sunt în apropierea Stadionului Dan Păltinișanu, pe Aleea FC Ripensia, Michelangelo, Circumvalațiunii, Gării, V. Pârvan, M. Viteazul, Eroii de la Tisa, zone în care de altfel au și fost sesizate de către cetățeni astfel de situații, în special pe perioada sezonului cald.