Polițiștii locali timișoreni au depistat și sancționat drastic, în cursul zilei de 25 iulie, două persoane care au abandonat pe domeniul public deșeuri, ziua în amiaza mare, producând disconfort celorlalți cetățeni. Primul dintre aceștia, C.T., a fost sancționat cu amenda maximă de 6.000 de lei, conform Legii 211/2011, pentru că a abandonat la intersecția străzilor Gheorghe Doja și Romulus deșeuri menajere, cartoane și alte astfel de resturi.
CITEȘTE ȘI: Autobuz direct Timișoara – Novi Sad
O a doua persoană, S.A., a fost sancționată tot cu amenda maximă de 6.000 de lei pentru că a abandonat, tot duminică, în jurul prânzului, o cantitate semnificativă de deșeuri menajere pe str. Sibiu, în dreptul imobilului cu nr. 2. În ambele situații s-a aplicat și somația să facă dovada ridicării deșeurilor de pe domeniul public. Poliția Locală Timișoara recomandă cetățenilor certați cu legea și cu bunul simț să nu mai arunce pe domeniul public gunoaie deoarece faptul că este weekend nu îi va scuti de amenzi.
Polițiștii locali acționează permanent, și sâmbăta, și duminica, și pe timp de noapte, iar cei surprinși în postura de persoane care încalcă legea vor fi drastic sancționate. Cetățenii pot semnala, în cazul în care observă astfel de situații sau alte aspecte de încălcare a legislației, chiar și la sfârșit de săptămână, la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112, iar polițiștii locali se vor deplasa pentru luarea măsurilor legale
Putin 6.000 de lei pentru acesti grobieni !
60.000 de lei ar trebui plus un an de munca in folosul comunitatii.
Si nu la panselute (Horticultura) ca si …viceprimarul actual !
La sapat de santuri si curatat de canale.