Amenajări peisagistice într-o comună din apropierea Timișoarei: zonă de recreere și de joacă, mese de tenis și aparate pentru copii

primaria liebling 1

După ce amenajarea peisagistică din fața primăriei s-a bucurat de aprecierea cetățenilor, edilii din comuna Liebling au prins curaj și și-au propus să continue redefinirea spațiului verde de pe strada principală.

De această dată este vorba despre porțiunea care începe în fața magazinului Profi și ține până în dreptul dispensarului medical.

În această zonă, edilii vor crea o zonă de recreere și de joacă amplasând bănci, mese de tenis și alte obiecte de mobilier, precum și aparate pentru copii.

Investiția este finanțată din bugetul local și se va materializa în perioada următoare.

Tot pe strada principală, rămânând la aceeași categorie de lucrări, trebuie spus se află în curs de execuție pavarea platoului din fața căminului cultural și realizarea unei alei pietonale în fața viitoarei biserici ortodoxe.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Amenajări peisagistice într-o comună din apropierea Timișoarei: zonă de recreere și de joacă, mese de tenis și aparate pentru copii

  1. Multumim edililor pentru investitie!
    Apreciem ca se fac noi investitii,asa acest sat minunat va atrage multe priviri…
    Bafta in continuare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *