Altercație într-un restaurant din Timișoara

Șoferiță băută, implicată într-un accident rutier în Timișoara

Luni, în jurul orei 16:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați de către un bărbat, angajat al unei societăți comerciale, cu privire la faptul că în incinta unui restaurant dintr-un complex comercial de pe strada Divizia 9 Cavalerie are loc un scandal între mai multe persoane.

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara, precum și un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă.

În urma verificărilor efectuate au fost identificate șase persoane implicate în scandal, care, în urma unui conflict spontan, s-ar fi îmbrâncit și agresat reciproc.

La fața locului a fost prezent și un echipaj SMURD, nicio persoană nefiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cele șase persoane au fost conduse la sediul Secției 5 Urbane Timișoara.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, a transmis IPJ Timiș.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Altercație într-un restaurant din Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *