Altercație în Timișoara. Mai multe persoane au fost reținute

Incident grav pe strada Bujorilor din Timișoara

Altercație în Timisoara. Mai multe persoane au fost reținute

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 00:51, polițiștii Sectiei 2 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apelul pentru situații de urgență 112, cu privire la faptul că pe strada Ștefan cel Mare din Timișoara a avut loc o altercație fizică între 4 persoane.

„Ajunși la fața locului polițiștii au constatat că nu se mai află nicio persoană, moment în care, în urma verificărilor efectuate, persoanele implicate în altercație au fost depistate în flagrant în timp ce se loveau reciproc pe strada Comănești.

S-a procedat la imobilizarea acestora, identificarea și conducerea la sediul secție de poliție în vederea continuări cercetărilor.

În urma probatoriului administrat, 4 bărbați, în vârstă de 33 și 34 de ani, au fost reținuți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încăierare””, a transmis I.P.J Timiș.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *