Alocațiile, indemnizațiile și ajutoarele sociale vor ajunge la beneficiari înainte de Paște

Alocațiile, indemnizațiile și ajutoarele sociale vor ajunge la beneficiari înainte de Paște

Alocațiile, indemnizațiile și ajutoarele sociale vor ajunge la beneficiari înainte de Paște

Alocaţiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale vor fi plătite anticipat, urmând să ajungă la beneficiari înaintea Sărbătorilor Pascale, a anunţat Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Astfel, în 11 aprilie, ANPIS va vira sumele aferente beneficiilor de asistență socială către CN Poșta Română, urmând ca până în data 17 aprilie banii să ajungă la beneficiari, prin poștaș.

Pentru beneficiarii care au optat pentru plata în cont bancar, banii vor fi virați între 14 și 16 aprilie.

CITEȘTE ȘI: Parcul Rozelor, un simbol al Timișoarei care se ofilește. Cum a fost și cum este (video)

Beneficiile plătite anticipat sunt următoarele: alocația de stat pentru copii (prin mandat poștal); indemnizația de creștere a copilului (prin mandat poștal); stimulentul de inserție acordat părinților care aleg să se întoarcă la serviciu înainte de finalizarea concediului de creștere a copilului (prin mandat poștal); drepturile persoanelor cu dizabilități (prin card și prin mandat poștal); alocația lunară de hrană pentru HIV/SIDA (prin card și prin mandat poștal); alocația de plasament (prin card și prin mandat poștal); indemnizația lunară de hrană pentru TBC (prin card și prin mandat poștal); ajutorul pentru susținerea familiei (VMI) (prin card și prin mandat poștal) și ajutorul de incluziune (VMI) (prin card și prin mandat poștal).

”Potrivit bazei de date a ANPIS, la acest moment, la nivel naţional sunt înregistraţi aproximativ 5,6 milioane de beneficiari ai acestor drepturi, iar suma totală de plată este de aproape 2,8 miliarde lei”, transmite sursa citată.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *