Alina Gorghiu vrea să i se spună ministră, nu ”doamna ministru”

Alina Gorghiu vrea să i se spună ministră, nu ”doamna ministru”

Alina Gorghiu vrea să i se spună ministră, nu ”doamna ministru”

Numită, în luna iunie a acestui an, în fruntea Ministerului Justiției, Alina Gorghiu a ținut să-i pună la punct pe filologi, decretând că, de acum încolo, femeile care ocupă cea mai înaltă funcție de conducere într-un minister trebuie să fie numite ministre, nu miniștri.

Afirmația oficialului (sau să-i spunem ”oficialei”?) vine ca urmare a faptului că Academia Română a validat, în ultima ediție a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, termenul de ”ministră”, incluzând-ul în lexicul limbii române.

Însă numai în vorbirea colocvială, după cum se precizează în lucrarea lexicografică.

Omițând această mențiune sau în necunoștință de cauză, Alina Gorghiu s-a avântat să spună că, de acum încolo, ”se va vorbi oficial despre „ministrele” din Guvern și activitatea lor”, întrucât ”corect este „ministră” și „președintă”!

Cuvintele au fost recunoscute oficial de Academia Română”, a hotărât ea într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Limbajul colocvial, în cadrul căruia a fost admisă utilizarea cuvântului ”ministră” de către specialiștii Academiei Române, se referă la vorbirea liberă, familială. Ceea ce înseamnă că, în actele oficiale, Alina Gorghiu, cu toată împotrivirea sa, este ministru, nu ministră.

Prin urmare, afirmația Alinei Gorghiu, eludând aspecte esențiale ce țin de construcția morfologică, a indus în eroare opinia publică. Cu toate acestea, sute de persoane au apreciat mesajul acesteia, dovadă că unii au mai multă încredere în ceea alții scriu pe Facebook, invalidând instrumentul științific.

CITEȘTE ȘI: Cabinet de medicină școlară într-o localitate din Timiș

Stilul colocvial, în spectrul căruia lingviștii Academiei Române au admis folosirea cuvântului ”ministră”, exclude, cel mai adesea, utilizarea pronumelui de politețe (ex. dumneavoastră, dumneaei), fiind caracteristic unei exprimări neprotocolare în raport cu alte persoane.

Termenul a fost validat nu ca o corectare a unei erori de exprimare, ci pentru că, în limba română, uzul devine normă la un moment dat. Cum mulți folosesc expresii de genul ”ministra aia”, cuvântul a fost acceptat, însă, deocamdată, doar pentru exprimări neoficiale.

Revenind la ministra Alina Gorghiu, pare-se că familiaritatea este o atitudine pe care aceasta o preferă uzanțelor protocolare.

În pofida statutului pe care îl are, în cadrul vizitelor oficiale pe care le-a efectuat de-a lungul timpului, Alina Gorghiu a adoptat adesea ținute vestimentare lejere, adolescentine, uneori nepotrivite, iar recent a participat și la Festivalul Untold, mărturisind că ”atmosfera a fost pe gustul meu”. Expresie a nonconformismului este și lejeritatea vocabularului Alinei Gorghiu sau, de ce nu, a ”ministresei” – un alt cuvânt îngăduit, recent, în lexicul limbii române, tot cu nuanță de familiarism.

Totuși, Alina Gorghiu nu este deschizătoare de drumuri în ceea ce privește promovarea utilizării corespondentului feminin al substantivului ”ministru”. Monica Anisie, predecesoarea Ligiei Deca la Ministerul Educației, a fost cea care a încurajat, încă de acum un an, acordarea în gen a titulaturii, făcând referire la ”doamna ministră a Educației”.

Recenta autoproclamare a Alinei Gorghiu ca ”ministră” a avut loc într-un context de evidențiere a numărului femeilor din PNL care dețin funcția de ministru. Iată ce scria, duminică, 6 august, pe pagina sa de Facebook, Alina Gorghiu:

”Corect este „ministră” și „președintă”! Cuvintele au fost recunoscute oficial de Academia Română!!

Este un act de normalitate. Femeile ocupă funcții de conducere atât la stat, cât și în mediul privat. Iar modul în care vorbim despre ele trebuie să reflecte asta. Nu „doamna președinte”, ci „președintă”! Nu „doamna ministru”, ci „ministră”!

În Guvern, avem 6 femei „ministru”, 4 din Partidul Naţional Liberal. E bine că, de acum, se va vorbi oficial despre „ministrele” din Guvern și activitatea lor. Mă bucur și sunt mândră că sunt „ministra” justiției!”.

Sursa foto: clujlive.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Alina Gorghiu vrea să i se spună ministră, nu ”doamna ministru”

  1. In loc sa se preocupe,in necunostinta de cauza,de probleme ferm stabilite de gramatica,MINISTRUL JUSTITIEI,d-na Gorghiu si-ar vedea de mutiplele probleme ale unui minister pe care il conduce (?) cu mai multa sau mai putina sansa de reusita !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *