Alin Nica, despre cererea de revocare a sa din Consiliul Național de Integritate: O voi tranșa în instanță

Alin Nica, despre cererea de revocare a sa din Consiliul Național de Integritate: O voi tranșa în instanță

Alin Nica, despre cererea de revocare a sa din Consiliul Național de Integritate: O voi tranșa în instanță

Președintele PNL Timiș, Alin Nica, care este și președinte al CJ Timiș, a anunțat joi, 22 iunei 2023, că ca va contesta în instanță o eventuală revocare a sa din calitatea de membru al Consiliului Național de Integritate.

Conducerea PNL Timiș, vizată de sesizări la ANI

În ultimele luni, la Agenția Națională de Integritate au ajuns zeci de sesizări împotriva președintelui PNL Timiș, dar și împotriva altor aleși locali, membri ai aceluiași partid, majoritatea din conducerea filialei județene. Conform legii, ANI a început verificări la adresa persoanelor vizate.

Preşedintele CJ Timiş şi al PNL Timiş, Alin Nica este membru al Consiliului Naţional de Integritate (CNI), organism care monitorizează Agenţia Naţională de Integritate (ANI), poziţie în care a fost votat de Senat. Pe de altă parte, ANI a făcut sesizări penale împotriva lui Nica pentru trei fapte.

Pe 8 iunie, președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, care este și președinte interimar al Camerei Deputaților, a anunțat că a solicitat Senatului și Uniunii Naționale a Consiliilor Județene revocarea lui Alin Nica din funcția de membru în Consiliul Național de Integritate al Agenției Naționale de Integritate, având în vedere că a fost acuzat în trei dosare penale.

Miercuri, 21 iunie, ordinea de zi a plenului Senatului a fost suplimentată, la solicitarea senatorului USR Raoul-Adrian Trifan, cu revocarea din funcție a lui Alin Nica, ca membru în Consiliul Naţional de Integritate al ANI.

Senatorul USR de Timiş Raoul Trifan, a reuşit să pună pe Ordinea de zi a şedinţei de azi a plenului Senatului un punct privind revocarea lui Alin Nica. Punctul nu a mai ajuns să fie votat, senatorii PNL reușind să amâne dezbaterile, în apărarea colegului lor de partid.

PSD și USR invocă o “incompatibilitate morală”

Liberalul Alin Nica a reacționat joi, 22 iunie 2023, împotriva acestui demers, precizând că va contesta în instanță o eventuală revocare a sa din calitatea de membru al CNI, pentru că revocarea nu ar avea nicio bază legală.

Alin Nica a mai spus că e vorba de “un joc politic murdar” impotriva sa, atâta timp cât orice persoană poate depune la ANI oricâte sesizări dorește. El a ținut să precizeze că Agenția de Integritate nu l-a declarat nici în incompatibilitate, nici în conflict de interese, existând doar o suspiciune asupra sa, iar acțiunile sale se află în curs de verificare, de către autoritățile competente ale statului.

„Propunerea de revocare este un abuz și o încercare a PSD-USR de manipulare a opiniei publice în scop electoral, pentru că nu există nicio bază legală pentru propunerea făcută de deputatul Alfred Simonis și susținută de senatorul Trifan. ANI (n.r. – Agenția Națională pentru Integritate) nu m-a declarat nici în incompatibilitate, nici în conflict de interese. Acest lucru reiese negru pe alb din raportul de evaluare pe care l-am primit de la ANI. Nu am ce să contest la ANI, nu sunt în judecată cu ANI, raportul meu cu ANI pe spețele care mi-au fost imputate s-a încheiat odată cu trimiterea acestui raport de evaluare”, a spus Alin Nica.

El este membru al Consiliului Național de Integritate din 2021, Uniunea Națională a Consiliilor Județene fiind cea care l-a propus ca reprezentant al tuturor președinților de consilii județene din țară. Mandatul este de patru ani. Nica beneficiază de o indemnizație de ședință care nu trece de 200 de lei.

„În data de 25 ianuarie 2023, după înregistrarea acestor sesizări la adresa mea, ANI a emis un raport de evaluare în care precizează: „nu au fost identificate elemente de încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese în materie administrativă”. Legat de incompatibilitate, nici nu se pune problema pentru că nu am fost reclamat că aș fi în vreo poziție de incompatibilitate. Asta ca să clarificăm foarte bine aceste aspecte care au circulat în spațiul public.

Demersul PSD-USR excede cadrului legal pentru că în Legea 144/2007 de organizare și funcționare a ANI se specifică foarte clar care sunt condițiile de revocare a unui membru din Consiliul Național de Integritate și acestea sunt: „mandatul de membru al Consiliului încetează înainte de termen prin revocare de către Senat pentru neîndeplinirea atribuțiilor legale, prin demisie ori în caz de deces”. Or, nu sunt îndeplinite niciuna dintre aceste trei situații. Cei care solicită revocarea mea invocă o așa-zisă incompatibilitate morală”, a mai declarat Alin Nica.

Acesta a prezentat și o statistică privind finalitatea juridică a sesizarilor ANI.

„Dacă vă uitați în raportul ANI 2021, asumat de CNI și trimis către Senatul României și publicat pe site-ul ANI, la pagina 13 veți găsi următoarea statistică destul de slabă cu privire la finalitatea sesizărilor ANI: din cele 406 dosare din perioada 2008-2021 finalizate fie de Parchet, fie de instanțele de judecată, în urma sesizărilor ANI cu privire la posibila săvârșire a unor fapte penale, doar în 48 de cazuri, 11% din total, s-a dat decizie de condamnare cu închisoare, și aceea cu suspendare, în 45 de cazuri, sau amendă penală în trei cazuri.

Restul de sesizări ale ANI, deci peste 360, fiind infirmate de aceste instituții, fie prin NUP (n.r. – neînceperea urmăririi penale) 255, fie clasare sau renunțarea la UM (n.r. – urmărirea penală) – 90, respectiv, una, fie achitări, trei cazuri. Ori amendă administrativă, opt cazuri, adică 89% aproape, nouă din zece oameni sesizați de ANI ca posibili infractori sunt persoane nevinovate.

Această statistică este dezolantă cu privire la impactul acestor sesizări și tocmai de aceea această sincopă din activitatea ANI este folosită de persoane malițioase, de contracandidați politici, adversari politici, tocmai pentru a defăima și a lăsa o anatemă asupra adversarilor politici, tocmai pentru că trec ani de zile până când o persoană își dovedește nevinovăția în instanță. Cine mai vine după aceea să îi spele imaginea? Nimeni”, a mai spus președintele PNL Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *