Alexandru Rafila, reacţie la noile restricţii impuse de Guvern: „Era timpul să fie luate anumite măsuri”

Restricțiile de circulație pe timpul nopții și decalarea programului de lucru în instituții și firme sunt măsuri apreciate de reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila. Acesta este mai reținut în privința închiderii școlilor, pentru că „vor fi consecințe asupra acestei generații”, transmite Mediafax.

El a declarat, însă, la RFI că e mai reținut în privința închiderii școlilor, pentru că „vor fi consecințe asupra acestei generații, mai ales că școala exclus online nu oferă suficiente elemente și pentru învățare și pentru dezvoltare.

Alexandru Rafila crede că „era timpul să fie luate anumite măsuri, asta este pentru toată lumea foarte clar, având în vedere evoluția situației epidemiologice, numărul mare de cazuri noi și mai ales ocuparea secțiilor de Terapie Intensivă, creșterea numărului de decese, care în mod evident sunt preocupante și cu siguranță, acest trend crescător va continua și în perioada următoare, pentru că măsurile nu își pot face efectul imediat”.

El spune că „limitarea circulației în timpul nopții e o măsură luată de foarte multe state din UE, pentru că reduce interacțiunile legate de diverse evenimente, petreceri și așa mai departe, care se prelungesc. În ceea ce privește celelalte măsuri, eu aș aprecia o măsură pe care de fapt, eu am tot menționat-o și am recomandat-o începând din luna septembrie, decalarea programului de lucru la toți angajatorii, ceea ce va duce la diminuarea aglomerației în mijloacele de transport în comun, având în vedere că mijloacele de transport în comun reprezintă principala sursă de transmitere a bolii, mai ales în orașele mari”.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns