
Alexandru Miculescu și Andra Păcurar au câştigat Cupa României la Dans Sportiv
În 12-13 octombrie a avut loc Cupa României la Dans Sportiv 2024, în cadrul ediției a II-a Ghiroda Dance Festival, la Complex Senator. Cupa la categoria Adulți Latino a rămas „acasă” fiind câştigată din nou de perechea Alexandru Miculescu / Andra Păcurar (CSC Ghiroda şi Giarmata Vii), care s-a clasat pe locul 1.
Tot în acest weekend, publicul i-a cunoscut pe ringul de dans și pe Cristian Stiegelbauer și Ingrid Vlad, o nouă pereche de dansatori de la clubul de lângă Timişoara, care a participat la Ghiroda Dance Festival la categoriile Open Basic Standard și Open Basic Latino, 12-15 ani. La ambele categorii, cei doi s-au clasat pe locul 11.
„Cele două zile petrecute la Cupa României au fost un adevărat succes. Atmosfera a fost deosebită, iar feedback-ul colegilor mei a fost și în acest an unul pozitiv. Suntem foarte bucuroși că am reușit să organizăm pentru al doilea an consecutiv un eveniment atât de frumos și să obținem totodată victoria acasă. Numărul sportivilor participanți a crescut semnificativ față de anul trecut, la fel și cel al spectatorilor, ceea ce ne confirmă că evenimentul devine din ce în ce mai popular. Mulțumim tuturor celor implicați în organizarea și susținerea competiției. Acest nivel de organizare nu ar fi fost posibil fără sprijinul autorităților, al clubului CSC Ghiroda și Giarmata Vii, al voluntarilor și al tuturor participanților. Sperăm ca Ghiroda Dance Festival să rămână un eveniment anual, care să continue să ofere un spectacol de calitate comunității din Ghiroda”, a declarat Alexandru Miculescu.
CITEŞTE ŞI: Medalie de argint pentru România la mondialele de biatlon modern
„Cupa României la Dans Sportiv este unul dintre cele mai importante evenimente anuale și toamna aceasta am avut onoarea să îl organizăm pentru al doilea an consecutiv alături de Federația Română de Dans Sportiv. Am fost încântați să vedem un număr și mai mare de sportivi înscriși, ceea ce demonstrează ridicarea nivelului competițional. Ne-am bucurat de prezența a peste 500 de sportivi din toată țara, dar și de arbitrii cu seamă și un public și mai numeros, care a aplaudat și încurajat cele mai bune perechi din România. Proiectul este co-finanțat de Consiliul Județean Timiș”, au transmis reprezentanţii CSC Ghiroda şi Giarmata Vii.


