Alertă pe litoral! Apa mării este contaminată cu bacterii periculoase, în două stațiuni

Alertă pe litoral! Apa mării este contaminată cu bacterii periculoase, în două stațiuni

Alertă pe litoral! Apa mării este contaminată cu bacterii periculoase, în două stațiuni

Este alertă pe litoralul românesc după ce în acest weekend au fost înregistrate concentrații mari de bacterii E.Coli, în apa mării, în două stațiuni.

Concentrații mari de Escherichia Coli au fost descoperite în apa mării din stațiunile Eforie Nord și Năvodari. În weekend valorile au depășit 1.300 de unități, în Năvodari.

Cu toate acestea, se pare că cea mai mare concentrație a acestei bacterii care poate provoca infecții intestinale a fost înregistrată, în această vară, în punctul Eforie NORD II – peste 7.600.

Tudorel Ene, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică din Constanța, a susținut că, în ciuda valorilor foarte mari, nu este cazul să fie luate măsuri speciale.

“Discutăm despre un episod pasager, restul probelor prelevate din zonă arată o calitate a apei bună, astfel că îmbăierea este permisă”, a spus Tudorel Ene.

CITEȘTE ȘI: Vreme caniculară în Banat

Medicii atrag, însă, atenția că apa mării nu poate fi consumată și le recomandă părinților să aibă grijă de copii, să nu o înghită.

“Copiii trebuie supravegheați în momentul în care se îmbăiază, să nu înghită cantități mari de apă, pentru că, normal, apa este apă de îmbăiere și nu apă potabilă.

Da, deci, nu înseamnă că te îmbolnăvești dacă în timpul înotului înghiți apă, dar sunt copii care beau în cantitate mai mare și sigur că pot apărea probleme”, a declarat doctor Luiza Căruceru, de la Direcția de Sănătate Publică Constanța, conform antena3.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *