
Alertă meteo de instabilitate atmosferică până joi dimineața
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil începând de miercui, 12 iunie, ora 14 până joi, 13 iunie, ora 6.
În intervalul menționat, în Oltenia, sudul și estul Transilvaniei, sudul Banatului, jumătatea de nord a Munteniei, sud-vestul Moldovei și local în Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
CITEȘTE ȘI: Poliția Timiș vine cu precizări în cazul tinerei care a ajuns la spital, după ce a fost sfâșiată de mai mulți câini ciobănești pe pista velo-turistică Timișoara – Serbia
Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, căderi de grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni.