Alb-violeții, moral bun înaintea partidei din deplasare cu Rapid București

Victorie mare pentru alb-violeți: Dunărea Călărași - Politehnica Timișoara 1:3

ASU Politehnica Timişoara abordează cu încredere meciul din deplasare cu Rapid București, programat joi, cu începere de la ora 20,30, în play-off-ul eșalonului secund la fotbal.

„Întâlnim o echipă care este pe loc direct promovabil, o echipă formată din jucători foarte buni, care pot să facă diferenţa în orice moment. Au dovedit-o şi la Timişoara, în patru-cinci minute au reuşit să întoarcă soarta jocului. Au jucători care dacă au spaţii pot să decidă un joc. Sunt şi organizaţi pe faza defensivă. Exceptând ultimul lor joc, de la Călăraşi, au fost echipa care a primit foarte puţine goluri. Este una dintre favoritele la promovare, dar mergem încrezători la Bucureşti, pentru că venim după două victorii, vrem să obţinem maximum din jocul acesta. Pentru noi este important să avem o organizare foarte bună, determinare şi curaj în momentul în care avem mingea. Va fi un meci greu, asta este clar. Jucăm şi în nocturnă, va fi un altfel de ritm faţă de un meci pe care l-am juca mai devreme. Meciurile în nocturnă îţi dau poftă, îţi dau prospeţime, îmi doresc să ne ridicăm la nivelul jocului şi să ne întoarcem victorioşi”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal grupării alb-violete.

O veste bună în privinţa situaţiei medicale din lot este revenirea lui Romario Rus. Ionuţ Cioinac şi Otto Hindrich sunt indisponibili până la finalul actualei stagiuni.

Afectat de probleme musculare în ultimele două săptămâni, atacantul Stjepan Plazonja se află la dispoziţia lui Dan Alexa pentru acest meci foarte important.

„Cred că va fi cu siguranţă un meci bun, suntem sută la sută concentraţi. Ne aşteptăm la un meci bun, Rapid este o echipă foarte bună. De asemenea, noi avem două victorii la rând, suntem plini de încredere şi vrem să câştigăm! Atmosfera este foarte bună după aceste două victorii şi cu siguranţă mergem cu un moral bun acolo”, a spus Plazonja.

Vârful croat este principalul marcator al echipei ASU Politehnica Timișoara în campionat, cu patru reuşite.

Partida cu Rapid București va fi transmisă de posturile Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look Sport +.

Sursa foto: sspolitehnica.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *