Ajutor pentru alții! Pacientă adusă de la București cu elicopterul la un spital din Timiș

elicopter 1

Pe măsură ce numărul de persoane infectate cu noul coronavirus crește pe plan național, încep să fie din ce în ce mai solicitate și unitățile medicale de suport din țară, cum este și Spitalul Municipal ”Dr. Teodor Andrei” din Lugoj.

În acest moment, situația este următoarea: sunt 13 pacienți Co Vid pozitivi internați la Secția de Boli Infecțioase și alți patru internați la secția ATI.

Cei patru pacienți de la ATI sunt toți din afara orașului și vin din zone unde spitalele sunt deja suprasolicitate. Pe lângă pacienții din Deva, Blaj și Orăștie, a mai fost adusă o doamnă de la București. Ea a ajuns la Lugoj cu elicopterul DSU, apoi a fost transportată cu ambulanța la spital.

”Sunt pacienți intubați cu traheostomă, decizie pe care o luăm după patru – cinci zile, pentru a nu face infecții respiratorii”, precizează dr. Erwin Floroni, directorul Spitalului Municipal din Lugoj.

Pacienții internați la Boli Infecțioase sunt din Lugoj și mai ales din împrejurimile orașului, dar și din Sânnicolaul mare.

”Am participat marți la o teleconferință și vă pot spune că la Timișoara, Spitalele CFR, Militar și V. Babeș sunt aproape pline, Municipalul are doar patru paturi ATI și se așteaptă implicarea Județeanului. În aceste condiții, la Spitalul Municipal din Lugoj e posibil să fie aduși tot mai mulți pacienți din afara orașului. Noi nu îi putem refuza, oamenii trebuie tratați indiferent de unde vin”, precizează Floroni.

Bilanțul celor șase luni de pandemie include 26 de morți la spitalul din Lugoj. Cel mai tânăr a fost un bărbat de 41 de ani.

Spitalul Municipal ”Dr. Teodor Andrei” dispune de 26 de locuri la Secția de Boli Infecțioase și opt la ATI.

 

redesteptarea


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *