”Afacere ilegală” într-o stație STPT

”Afacere ilegală” într-o stație STPT

”Afacere ilegală” într-o stație STPT

Polițiștii locali au depistat și predat Complexului de Servicii Sociale ”Sfântul Francisc” de pe Str. Telegrafului, un număr de 20 de persoane care se aflau în cursul zilei de ieri pe străzile orașului.

Printre cei predați ieri au existat și mai multe persoane care au acceptat sprijinilor asistenților sociali în privința igienizării, fiind tunși, spălați și schimbați de hainele pe care le aveau, căldura de afară, viața pe stradă, fiind factori determinanți ai unor posibile îmbolnăviri atât în cazul lor, cât și al celorlalți cetățeni.

Tot în cursul zilei de ieri, în jurul orei 18.00, un bărbat de 37 de ani, din aceeași categorie a oamenilor străzii, a fost depistat de polițiștii locali spălând un covor chiar în stația STPT Gheorghe Barițiu cu apă de la cișmeaua din apropiere.

Bărbatul a fost sancționat cu 1000 de lei, conform HCL 117/2024. El a declarat că o femeie i-ar fi dat bani să îi spele covorul, dar a refuzat să dea detalii cu privire la persoana în cauză.

CITEȘTE ȘI: Un fermier din Timiş are primul tractor autonom din lume, unic în România, de aproape 400.000 de euro

”Poliția Locală Timișoara face din nou apel la cetățeni să NU mai ofere bani cerșetorilor deoarece în acest fel, pe lângă faptul că îi menținem în stradă, vin și din alte zone ale țării știind că aici ”fac bani” din apelarea la mila publică.

Reamintim celor care observă cerșetori sau oameni ai străzii că pot suna la numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale, 0256.968 sau 0256.246.112, pentru ca echipajele noastre să se deplaseze în vederea preluării acestor persoane și predarea lor către centrul social al DAS Timișoara, care face toate demersurile pentru a încerca reintegrarea lor în societate. Acțiunile continuă și în perioada următoare”, transmite Poliția Locală Timișoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *