Adversari înverșunați pe Facebook, Dan Diaconu și Ruben Lațcău iau prânzul împreună în mijlocul orașului

Adversari înverșunați pe Facebook, Dan Diaconu și Ruben Lațcău iau prânzul împreună în mijlocul orașului

Duelul purtat pe Facebook, zilele trecute, între fostul viceprimar al Timișoarei, liberalul Dan Diaconu, și actualul, useristul Ruben Lațcău, pare să aibă un deznodământ neașteptat. Vineri, la ora 13, cei doi beligeranți discutau amical pe terasa unui restaurant de pe strada Eugen de Savoya, semn că securea războiului a fost îngropată.

L-am contactat ulterior, pe WhatsApp, pe domnul Diaconu, punându-I chiar așa întrebarea: “Ați îngropat securea războiului cu domnul Lațcău?”. Răspunsul a venit prompt: “În nici un caz. Dar altfel, eu nu sunt un tip conflictual”.

I-am mărturisit apoi interlocutorului că l-am văzut împreună cu adversarul său pe terasă, iar acesta a confirmat: “Așa e. Asta nu înseamnă că trebuie să fim și de acord”.

Aceeași întrebare i-am adresat-o apoi și domnului Lațcău, cea cu securea, tot pe WhatsApp, actualul viceprimar replicând: “Hahaha. Da, mi-a zis Dan. Dar eu am tot respectul pentru el ca profesionist”.

Mda, suntem convinși că, în momentul în care insinua că exista o legătură între Dan Diaconu și “micuța mafie a reparațiilor” din Primăria Timișoara, Ruben Lațcău exact asta făcea, își exprima respectul pentru el ca profesionist.

Altfel, să remarcăm că, în timp ce suporterii celor doi s-au aprins pe Facebook, unde au făcut schimburi de insulte de toată frumusețea, domnii Lațcău și Diaconu se întrețin amical pe terasă în mijlocul orașului…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Adversari înverșunați pe Facebook, Dan Diaconu și Ruben Lațcău iau prânzul împreună în mijlocul orașului

  1. Cind sunt unii la putere, fura tot ce pot.
    Apoi vin ceilalti la putere si fura si ei.
    Nu se baga in puscarie unii pe altii fiindca le vine si lor rindul.
    Asa toti sunt ok iar cetatenii platesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *