Admitere la UVT: peste 6.000 de candidați în prima sesiune

Admitere la UVT: peste 6.000 de candidați în prima sesiune

Admitere la UVT: peste 6.000 de candidați în prima sesiune.

Prima sesiune a procesului de admitere la studii universitare pentru anul 2022-2023 la Universitatea de Vest din Timișoara s-a încheiat cu succes, au transmis reprezentanții instituției. Cu peste 6.000 de candidați și peste 3.400 de locuri finanțate de la bugetul de stat și cu taxă, ocupate la ciclul de studii universitare de licență, ”UVT a demonstrat că rămâne una dintre principalele opțiuni ale tinerilor pentru continuarea studiilor”.

Procesul de admitere din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a marcat o premieră în mediul academic românesc din ultimii ani: pentru toate programele de studii universitare de licență organizate de UVT concursul de admitere a presupus susținerea și promovarea unei probe de admitere. Fie că a fost vorba de probe de aptitudini artistice sau sportive, în cazul programelor de studii vocaționale, de probe scrise specifice domeniului (precum în cazul Facultății de Matematică și Informatică) sau de un test de abilități lingvistice și de raționament, toți candidații care au optat pentru UVT au trecut printr-un proces de selecție riguros, a cărui aplicare a permis departajarea candidaților într-o ierarhie a rezultatelor de testare, etapă în urma căreia câteva sute de candidați nu au reușit să obțină condițiile minimale necesare pentru a intra în clasamentele proceselor de admitere.

Cele mai căutate programe de studii universitare ale Universității de Vest din Timișoara de către candidați în această sesiune de admitere, cu o concurență semnificativă, au fost cele de informatică, psihologie, kinetoterapie și motricitate specială, media digitală, drept, informatică economică, pedagogia învățământului primar și preșcolar, biologie, limbi moderne aplicate și design.

Susținând echitatea și asigurarea accesului la studii universitare a candidaților proveniți din medii dezavantajate, și în acest an, în cadrul procesului de admitere, UVT a oferit locuri speciale pentru candidații absolvenți ai liceelor din mediul rural, candidații de etnie romă, candidații proveniți din centre de plasament și, în premieră, pentru candidați cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale.

De asemenea, pentru a sprijini candidații în alegerea corectă a programului de studii universitare care li se potrivește cel mai bine, și în acest an UVT, prin intermediul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC), au fost oferite servicii gratuite de consiliere, prin intermediul unor webinarii și ședințe de consiliere individuală, atât pe parcursul anului școlar, cât și în perioada procesului de admitere.

Pentru a veni mai aproape de candidați, pe parcursul lunii iulie 2022 reprezentanții UVT au fost prezenți timp de 11 zile și în centre de admitere din nouă județe: Alba, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Satu Mare și Vâlcea, contribuind, astfel, la consolidarea poziției de lider a universității în regiunea de vest a României.

Începând cu jumătatea lunii august, platforma de admitere online a UVT va fi deschisă pentru a doua sesiune a procesului de admitere aferent anului universitar 2022-2023, iar candidații vor putea aplica pentru acele programe de studii unde încă mai există locuri disponibile. Toate informațiile despre procesul de admitere la UVT vor fi disponibile în continuare pe site-ul admitere.uvt.ro.

„Și în acest an, UVT a demonstrat că este nu doar cea mai dinamică universitate din România, ci și cea mai curajoasă, asumându-și riscul de a organiza probe de admitere pentru toate programele de studii pe care le ofertează.

Curajul nostru a fost răsplătit de candidați, numărul mare de aplicanți dovedindu-ne că aceștia au preferat să treacă printr-un proces de selecție riguros, pentru a intra la o universitate de prestigiu. Ca întotdeauna, avem programe de studii care se remarcă printre preferințele tinerilor, dar sunt convins că toate programele de studii universitare organizate de UVT sunt competitive și pot asigura desăvârșirea profesională a studenților care le aleg.

Îi așteptăm și în toamnă pe candidați ce se vor orienta spre procesul de admitere de la UVT, pentru a ne întregi comunitatea, completând locurile care încă sunt disponibile pentru anumite specializări. Become your best!”, a transmis rectorul UVT, Marilen Pirtea.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *