Acţiune de proporţii a Poliţiei, Inspectoratului de Muncă şi Protecţiei Consumatorilor, în Timiş

Tineri băgaţi "la răcoare", după ce au furat o ladă frigorifică şi alte bunuri

Acţiune de proporţii a Poliţiei, Inspectoratului de Muncă şi Protecţiei Consumatorilor, în Timiş

În data de 14.03.2023, în intervalul orar 08:00 – 12:00, polițiștii municipiului Lugoj și cei ai secțiilor 5, 6 și 7 rurale, împreună cu reprezentanți din cadrul I.T.M. Timiș și O.P.C. Timiș, au organizat o acțiune de proporţii în zona de competență a Poliției Municipiului Lugoj, „în vederea creșterii vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională”, a anunţat IPJ Timiş.

În cadrul celor 11 filtre organizate au fost legitimate 466 de persoane și controlate 338 de autovehicule.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 136 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 92.461 de lei, dintre care 123 de sancțiuni au fost aplicate conform OUG 195/2002 pentru nerespectarea normelor rutiere.

De asemenea, o sancțiune a fost aplicată conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, o sancțiune, conform H.G. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, dar şi o sancțiune conform Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

„Au fost verificate 23 de societăți comerciale, înmânate patru invitații de către reprezentanții I.T.M. Timiș și aplicate opt sancțiuni conform O.G. 21/1992 privind protecția consumatorilor, precum și o sancțiune conform Legii 227/2015 – Codul Fiscal.

Polițiștii au reținut, în vederea suspendării, patru permise de conducere, au retras trei certificate de înmatriculare și au constatat o infracțiune la regimul rutier (conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere).

Polițiștii lugojeni vor continua activități de verificare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale”, a transmis IPJ Timiş.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Acţiune de proporţii a Poliţiei, Inspectoratului de Muncă şi Protecţiei Consumatorilor, în Timiş

  1. Ce eveniment, au mai iesit din birouri si inspectorii lui peste prajit de la ITM. Ca sa nu se murdareasca pe pantofi au mers doar prin talciocul din oras. Nici vorba de un control pe santiere sa ii prinda pe mafiotii care lucreaza cu boschetari adunati de pe drumuri si platiti la negru. Urmatoarea actiune in forta de 1 Iunie de ziua copiilor sa ii prinda pe cei care vand acadele la coltul strazii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *