Acord semnat la Timișoara, pentru stabilirea conexiunii Autostrăzii Timișoara-Moravița cu drumul de mare viteză Belgrad – Vatin.
Semnare Acord între Guvernul României și Guvernul Republicii Serbia pentru stabilirea conexiunii Autostrăzii Timișoara-Moravița cu drumul de mare viteză Belgrad – Vatin.
Din partea Guvernului României a semnat viceprim-ministrul Sorin Grindeanu, ministrul transporturilor, iar din partea Guvernului Serbiei, Ministrul Constructiilor, Transporturilor si Infrastructurii, Tomislav Momirovici.
CITEȘTE ȘI: Adrian Chesnoiu a demisionat din funcția de ministru al Agriculturii și s-a „autosuspendat” din PSD. DNA a început o anchetă împotriva sa
„Este un obiectiv deosebit de important pentru România, pentru partea de vest a țării. Avem deja finanțare pentru această autostradă și sper ca, anul viitor, să demarăm efectiv lucrările de construire. Acest proiect face parte din proiectul de Masterplan al României, aprobat în 2015. Și, anul trecut, a fost semnat Planul Investițional. Studiul de fezabilitate este în lucru, urmând a fi finalizat în toamna acestui an. Și studiul este cel care va indica valoarea investiției. Cert este că proiectul va beneficia de finanțare europeană”, a declarat Sorin Grindeanu.
Ambii oficiali și-au exprimat speranța că Timișoara va fi, într-un viitor pe care toată lumea îl dorește a fi cât mai apropiat, legată pe cale terestră de capitala Serbiei, Belgrad. „Vreau să vă asigur că în Guvernul Serbiei aveți un aliat de nădejde, pentru ca acest proiect să fie demarat și finalizat cât mai curând”, a declarat oficialul sârb.