Acord între Timișoara Universitară și primărie

timisoara universitara

La sediul municipalității a fost semnat Acordul de Parteneriat între Alianța Timișoara Universitară (ATU) și Primăria Municipiului Timișoara. Scopul parteneriatului constă în prioritizarea dezvoltării armonioase a Timișoarei prin prisma calității vieții studențești, susținerea promovării internaționale a ofertei educaționale a membrilor ATU, dezvoltarea proiectelor culturale și a celor care implică tinerii în activități socio-culturale, pentru ca Timișoara să devină un pol universitar de referință pentru Europa Centrală și de Est.

Acordul de parteneriat va fi dezvoltat în următoarele domenii: domeniul internaționalizării, al dezvoltării urbane, al educației și tineretului, al vieții studențești prin creșterea gradului de securitate și siguranță în Campusul Studențesc, prin continuarea programului privind acordarea de facilități pe mijloacele de transport în comun, prin asigurarea de locuri de practică/internship de calitate pentru studenții care urmează un program de studii specific activității autorităților publice locale/serviciilor publice gestionate etc.

La întâlnire au participat și au semnat Acordul de Parteneriat: Nicolae Robu – primarul Municipiului Timișoara, Octavian Crețu – rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și președintele Alianței Timișoara Universitară, Marilen Pirtea – rectorul Universității de Vest Timișoara, Florin Drăgan – rectorul Universității Politehnica Timișoara, și Cosmin Alin Popescu – rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Acord între Timișoara Universitară și primărie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *