Accident pe un drum județean din Timiș, 2 femei au fost rănite

Accident pe un drum județean din Timiș, 2 femei au fost rănite

Accident pe un drum județean din Timiș, 2 femei au fost rănite.

La data de 01 iulie a.c., în jurul orei 23:11, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 591, între localităţile Cenei şi Bobda, ar fi avut loc un accident rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, respectiv o femeie în vârstă de 69 de ani a condus un autoturism pe DJ 591, iar la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu o remorcă a unui ansamblu de vehicule, ce s-ar fi aflat staționată pe partea carosabilă.

În urma impactului au rezultat două victime, respectiv femeia în vârstă de 69 de ani și o femeie de aceeași vârstă, pasageră în autoturism, ambele fiind transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

CITEȘTE ȘI: Următoarele patru săptămâni se anunță mai calde decât de obicei în România


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *