
Accident mortal pe un drum din Timiș
Duminică, 27 aprilie, în jurul orei 19:20, Pompierii timișeni au fost anunțați despre producerea unui accident rutier în localitatea Blajova, urmat de izbucnirea unui incendiu la autoturismul implicat.
La locul intervenției s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Buziaș cu o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ cu medic.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a fost declarat decedat de către medicul de pe ambulanță, a comunicat ISU Timiș.
Ce au stabilit polițiștii
Polițiștii Serviciului Rutier Timiș au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe D.C. 161, între localitățile Nițchidorf și Blajova, se află un autoturism accidentat care a luat foc și un bărbat inconștient în afara părții carosabile.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizată se confirmă, conducătorul auto fiind declarat decedat de către echipajul medical aflat la fața locului.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Otvești, a transmis IPJ Timiș.
Din primele verificări, autoturismul a ieșit în afara părții carosabile, izbindu-se de un pom, iar conducătorul auto a fost proiectat prin parbrizul mașinii.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Sursa foto / video: IPJ Timiș


