Accident mortal la Coșava

Accident mortal la Coșava

Accident mortal la Coșava

O persoană a decedat, iar alte două au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc, sâmbătă, 27 ianuarie, pe DN 68A, în zona localității Coșava.

Polițiștii au stabilit că un tânăr în vârstă de 21 de ani a condus o autoutilitară dinspre Făget spre Deva, iar la un moment dat, la ieșire din localitatea Coșava ar fi intrat în coliziune cu un autotren, condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani.

În urma impactului a rezultat decesul tânărului în vârstă de 21 de ani. De asemenea, o tânără în vârstă de 28 de ani, pasageră în autoutilitară și șoferul autotrenului au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Făget și Detașamentului 2 Timișoara cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție si comandă și un echipaj SMURD, precum și o autospecială pentru transport personal și victime multiple din cadrul Detașamentului Lugoj.

La fața locului au fost alocate două ambulanță SAJ, dintre care una cu medic.

CITEȘTE ȘI: Piedone, milioane de vizualizări cu hârtia de ambalat mezeluri care ”fură la cântar românii”, pe Facebook (video)

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *