Accident la Sânnicolau Mare

Accident la Sânnicolau Mare

Accident la Sânnicolau Mare

O femeie în vârstă de 29 de ani a condus un autoturism pe strada Timișoara din orașul Sânnicolau Mare, dinspre strada Viilor înspre strada Drumul Saravalei, iar la un moment dat, la schimbarea direcției de deplasare de pe banda 2 pe banda 1, ar fi intrat în coliziune cu un scuter electric care circula regulamentar pe banda 1, condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, a comunicat IPJ Timiș.

În urma impactului, au rezultat 2 victime, respectiv tânărul de 21 de ani și o pasageră de pe scuter în vârstă de 26 de ani, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

CITEȘTE ȘI: Prefectul de Timiș i-a încurajat pe elevii de la ”Moisil” să vorbească despre problemele lor

Sursa foto: IPJ Timiș


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *