Accident înfiorător: au murit două tinere de 18 și 22 de ani și un tânăr de 19 ani

Accident înfiorător: au murit două tinere de 18 și 22 de ani și un tânăr de 19 ani

Accident înfiorător: au murit două tinere de 18 și 22 de ani și un tânăr de 19 ani

Un accident înfiorător s-a produs marți seară, la ieşirea din oraşul Vânju Mare spre localitatea Bucura, în județul Mehedinți. Trei tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, două fete şi un băiat, au murit în urma unui impact devastator cu un TIR. Paramedicii au încercat să-i resusciteze, însă fără succes. Erau în stare de inconștiență și încarcerați atunci când au ajuns echipajele de urgență, conform observatornews.ro.

„Două echipaje de pompieri din cadrul Staţiei Vânju Mare au intervenit, în această seară, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD la un accident rutier produs între un autotren şi un autoturism, pe DN 56A, la ieşire din oraşul Vânju Mare spre localitatea Bucura”, a transmis, marţi seară, ISU Mehedinţi.

Sursa citată a precizat că la locul evenimentului au fost mobilizate şi trei echipaje ale Serviciului de ambulanţă judeţean.

„În urma accidentului, trei victime au rămas blocate în autoturism şi a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare pentru extragerea acestora. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, salvatorii au descarcerat victimele, două tinere de 18, respectiv 22 de ani şi un tânăr de 19 ani, care se aflau în stare de inconştienţă, în stop cardio-respirator”, au mai transmis pompierii.

Aceştia au explicat că, după extragerea victimelor, s-au început manevrele de resuscitare de către echipajele SMURD şi SAJ.

„Din păcate, aceştia nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declaraţi decedaţi de către medicul SAJ”, a precizat sursa citată.

Deocamdată, nu s-au stabilit împrejurările producerii accidentului.

CITEȘTE ȘI: O nouă campanie de recrutare în Armata Română. Sunt disponibile locuri și în Timiș

Foto: ISU Mehedinți


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *