
Accident în vestul țării, se circulă alternativ pe un singur sens
Duminică, 9 iulie, în jurul orei 13:55, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din orașul Hațeg, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Aurel Vlaicu, la intersecția DN 7 cu A 1, respectiv urcarea pe breteaua cu autostrada A1, ar fi efectuat manevra virajului la stânga fără să se asigure.
În aceste împrejurări, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 59 ani.
Potrivit IPJ Hunedoara, în urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a unui minor în vârstă de 13 ani (pasager în autoturismul condus de către bărbatul în vârstă de 59 ani). Victima a fost preluată și transportată de către un echipaj medical la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
CITEȘTE ȘI: Bărbat căutat pentru proxenetism, prins în Giroc
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Drumul nu este blocat, dar la momentul publicării știrii (15:20) se circulă alternativ pe un singur sens.