
Accident în Timișoara, o femeie a fost luată cu ambulanța.
Duminică, 1 martie, un bărbat de 41 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Liviu Rebreanu, dinspre Aleea Sănătății, iar la un moment dat, la schimbarea direcției de mers de pe banda 2 pe banda 3, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 49 de ani.
În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv o femeie, de 66 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 41 de ani.
Ambii șoferi, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, a informat IPJ Timiș.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


