Accident în Timiș. Două persoane au fost rănite după ce un motociclist a pierdut controlul direcției de mers

Cursă nebună a unui șofer timișorean, cu doi copii în mașină

Accident în Timiș. Două persoane au fost rănite după ce un motociclist a pierdut controlul direcției de mers

Un grav accident de circulație, soldat cu două persoane rănite s-a produs în județul Timiș.

Conform polițiștilor, un bărbat în vârstă de 25 de ani a condus o motocicletă pe DN6, dinspre municipiul Timișoara spre localitatea Biled din județul Timiș, iar la intrarea în localitatea Biled a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a rasturnat în afara părții carosabile, pe partea stângă a sensului său de mers.

CITEȘTE ȘI: Șapte echipe din Timiș, calificate la turnee finale de handbal

În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului și a unei femei în vârstă de 25 de ani, pasageră pe motocicletă, aceștia fiind conduși la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul motocicletei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *