Accident grav pe șoseaua Timișoara – Orțișoara

Accident grav pe șoseaua Timișoara - Orțișoara

Accident grav pe șoseaua Timișoara – Orțișoara, marți după-amiază.

Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus un autoturism pe DN 69, dinspre municipiul Timișoara înspre localitatea Orțișoara, iar la un moment dat, a intrat în coliziune cu un autovehicul care se deplasa în fața sa, pe același sens de mers, condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani.

La rândul său, acesta a fost proiectat într-un alt autovehicul care circula din sensul opus de mers.

În urma impactului, o femeie, în vârstă de 32 de ani, pasageră în autovehiculul condus de bărbatul de 35 de ani, a fost rănită și transportată la spital.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

CITEȘTE ȘI: Accident pe varianta ocolitoare a Timișoarei, un bărbat a ajuns la spital

Sursa foto: IPJ Timiș


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *