
Accident grav pe DN 66. Trei persoane au fost rănite
Trei persoane au fost rănite, duminică dimineață, în urma unui accident rutier produs pe DN 66, într-o localitate din Hunedoara. În eveniment au fost implicate două autoturisme. Un bărbat a fost preluat de un elicopter SMURD, informează autoritățile.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la fața locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detașamentelor Petroșani și Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale și două ambulanțe SMURD. În sprijin au venit două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, precum și un elicopter SMURD.
Trei persoane au fost rănite. La sosirea echipajelor de intervenție, victimele erau conștiente, însă prezentau multiple traumatisme.
CITEȘTE ȘI: Întreruperi de curent electric în județul Timiș, în perioada 7 – 11 iulie
Un bărbat în vârstă de aproximativ 56 de ani, aflat la volanul uneia dintre mașini, a suferit un traumatism cranian și a fost transportat cu elicopterul SMURD la UPU Petroșani. Ceilalți doi răniți, o femeie și un bărbat, au fost preluați de ambulanțele SMURD și SAJ și transportați la UPU Hunedoara.
Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, precum și curățarea carosabilului pentru reluarea circulației în condiții de siguranță.
Poliția rutieră a demarat cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului.