
Accident grav la Giroc. Tânăr de 16 ani fără permis, care a condus un motociclu neînmatriculat, dus la spital
Miercuri, 11 iunie, în jurul orei 18:40, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DC 318, pe raza localității Giorc.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un tânăr de 16 ani a condus un motociclu pe strada Pădurii, dinspre Giroc înspre râul Timiș, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr de 27 de ani, a transmis IPJ Timiș.

În urma impactului a rezultat rănirea băiatului de 16 ani, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere, iar motociclul nu figurează înregistrat.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat.


