Accident grav în ARAD: un mort și patru răniți

accident Timis

Un accident deosebit de grav a avut loc sâmbătă, în jurul orei 21:00, la ieșirea din Vladimirescu spre Mândruloc.

În urma impactului, un bărbat a decedat, iar alte patru persoane au fost rănite grav. Din primele informații oferite de polițiștii sosiți la fața locului se pare că două autoturisme, un Opel și un Volkswagen, s-au ciocnit frontal. A fost nevoie de echipajul SMURD de descarcerare pentru a scoate victimele din mașinile contorsionate. Circulația este blocată în acest moment pe DN7.

„Din primele investigații de la locul accidentului, șoferul autoturismului marca Opel a intrat pe contrasens izbind frontal autoturismul Volkswagen care circula regulamentar din sens opus.
Accidentul s-a produs la ieșirea din comuna Vladimirescu înspre Mândruloc. În urma impactului, șoferul autoturismului Opel a decedat, iar alte patru persoane care se aflau în autoturismul Volkswagen au fost rănite fiind transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad”, a declarat Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

În momentul de față nu se cunosc motivele producerii accidentului, polițiștii urmând a stabili cauza acestuia.

Informații despre starea persoanelor rănite. „Am fost solicitați să intervenim la un accident pe drumul dintre localitățile Vladimirescu și Mândruloc. La fața locului am găsit două autoturisme tamponate frontal.

În primul autoturism din păcate șoferul era decedat cu leziuni clare, incompatibile cu viața. În cel de-al doilea autoturism erau patru persoane tinere, în vârstă de aproximativ 27 – 33 de ani, fiecare cu leziuni ale membrelor inferioare care probabil nu le vor pune viața în pericol. În schimb necesită multe îngrijiri medicale. Toți pacienții au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad pentru a li se acorda îngrijiri medicale fiind sub observația medicilor în continuare”, a declarat Radu Jipa, medic primar urgențe în cadrul SMURD Arad. ​

aradon.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *