UPDATE: Din nefericire, victimele nu au răspuns manevrelor de resuscitare.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Miercuri, 30.04.2025, în jurul orei 17:05, Pompierii timișeni au fost anunțați despre producerea unui accident feroviar pe Dj 609B, în localitatea Begheiu Mic.
La locul intervenției pompierii din cadrul Stației Făget cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și două ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic. A fost alertat elicopterul SMURD Arad.
În urma accidentului feroviar, două persoane care se aflau în autoturism au rămas încarcerate. Victimele au fost extrasă în stare de inconștiență și predate echipajelor medicale.
În automotorul ce se deplasa pe ruta Lugoj – Margina se aflau aproximativ 15 persoane și nu se înregistrează victime.
Vom reveni.


