Accident cu patru mașini: o persoană a murit, alte cinci implicate

accident 42

Accident cu patru mașini: o persoană a murit, alte cinci implicate.

Un accident rutier grav, în care au fost implicate patru autoturisme, a avut loc duminică dimineață, între localitățile Horia și Șiria, din județul Arad. Șase persoane au fost rănite, dintre care una a murit.

În urma accidentului au rezultat șase victime, dintre care două persoane au rămas încarcerate, potrivit ISU Arad. Pompierii au acționat pentru extragerea acestora.

Una dintre victime a fost declarată decedată la locul evenimentului de către echipajul medical.

O altă victimă, conștientă și cooperantă, a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare. Celelalte persoane implicate în accident au refuzat transportul la unitatea medicală.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, la fața locului au intervenit de urgență echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD – dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă – precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean. La intervenție au participat și pompierii voluntari din cadrul SVSU Șiria.

Pompierii militari arădeni au asigurat, de asemenea, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

Cauza producerii accidentului urmează să fie stabilită de polițiști.

CITEȘTE ȘI: Atenție, lucrări de asfaltare pe autostrăzile A1 și A6, în județul Timiș!


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *