Accident cu o ambulanţă în misiune, aproape de Timişoara

Accident cu o ambulanţă în misiune, aproape de Timişoara

Accident cu o ambulanţă în misiune, aproape de Timişoara

Joi, 2 aprilie, în jurul orei 07:40, un bărbat în vârstă de 33 de ani a condus un autoturism pe DN 59 A, dinspre localitatea Săcălaz înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu o ambulanță care se deplasa regulamentar, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, a transmis IPJ Timiş.

În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, fiind înregistrate doar pagube materiale.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform O.U.G. nr. 195/2002, cu două sancțiuni în valoare totală de 2.227,5 lei, totodată fiind dispusă și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *