VIDEO! Accident cu doi morţi, între care un copil de opt ani, în vestul ţării! UPDATE

accident savarsin

Două persoane, între care un copil de opt ani, şi-au pierdut viaţa într-un tragic accident de circulaţie petrecut duminică după-amiază pe DN7, pe raza localităţii Ilteu, în apropiere de Săvârşin (judeţul Arad).

În evenimentul rutier au fost implicate două tiruri şi un autoturism.

Din informațiile pe care le deținem, mașina în care se afla familia (mama, tata și doi copii minori), care venea din Germania pentru a-şi petrece concediul în România, ar fi fost agățată de semiremorca unui tir și aruncată în afara părții carosabile, acolo unde s-a răsturnat de mai multe ori.

Şoferul unui alt tir a reuşit să evite impactul cu automobilul aflat în balans, s-a izbit de un cap de pod, apoi s-a oprit într-o casă.

Două echipaje de descarcerare au intervenit pentru scoaterea victimelor din autoturism.

Tatăl şi copilul aflat, pe banchetă, în spatele său şi-au pierdut viaţa. Mama şi celălalt copil au suferit diverse răni, dar sunt în stare stabilă.

Un elicopter SMURD şi mai multe ambulanţe au ajuns la faţa locului.

Traficul pe DN7/E68 Arad – Deva a fost blocat temporar, iar poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cauza accidentului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *