Accesarea fondurilor europene, prioritate la CJT

bilant 1

Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a prezentat, ieri, bilanțul la jumătatea mandatului, avându-i alături pe vicepreședinții Traian Stancu și Nicolae Oprea.

„În primul rând, referitor la bugetul județului Timiș și, în mod special, la investiții, discutăm de o sumă de aproximativ 450 de milioane de lei.

Prioritatea numărul unu la nivelul CJT și al instituțiilor din subordine o constituie atragerea de fonduri europene.

La acest moment, proiectele sunt la valoarea de aproximativ 100 de milioane de euro.

Pentru unele au fost deja semnate contractele de finanțare, iar altele au fost aprobate și urmează să fie semnate documentațiile aferente.

Mă bucur că această prioritate pe care am anunțat-o din momentul preluării mandatului la consilul județean a prins și contur.

Nu ne vom opri aici. Cele 100 de milioane de euro sunt fonduri pe care deja ne bazăm în implementarea unor proiecte pe raza județului Timiș și sper ca, în continuare, să reușim, pe axele care sunt deschise sau se vor mai deschide pe anumite domenii, să accesăm proiecte în continuare”, a declarat Călin Dobra la începutul prezentării.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *