A treia lună de stare de alertă. Ce măsuri trebuie să respectăm în următoarele 30 de zile

stare de alerta 1

Guvernul a adoptat, în şedinţa extraordinară de miercuri seară, Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, însoţită de trei anexe.

CITEȘTE ȘI: Copilul femeii infectate cu COVID-19, care a refuzat internarea, s-a îmbolnăvit

Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, cu modificările ulterioare,

luând în considerare prevederile art. 16 alin. (1) si (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, şi ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc,
având în vedere faptul că evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuţi la art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, indică necesitatea menţinerii unui răspuns amplificat la situaţia de urgenţă determinată de răspândirea noului coronavirus, aspecte materializate în cuprinsul documentului intitulat „Analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generată de virusul SARS-COV-2 pe teritoriul României la data de 14.07.2020”, întocmit la nivelul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, ţinând seama de propunerile cuprinse în Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 35 din 15 iulie 2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3, art. 4, art. 6 si art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre

Art. 1 – Începând cu data de 17 iulie 2020, se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alerta şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 18 mai 2020, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, şi prelungita prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alerta pe teritoriul României şi măsurile care se aplica pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 515 din 16 iunie 2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Citește continuarea AICI

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “A treia lună de stare de alertă. Ce măsuri trebuie să respectăm în următoarele 30 de zile

  1. Care sunt acele reguli si masuri ? Starea de alerta,este prevazuta in Constitutia Romaniei ? Nefiind prevazuta,trebuie si respectata ? De ce nu a fost convocat in toata aceasta perioada,Consiliul Suprem de Aparare al Tarii,avand in vedere ca Sanatatea Nationala este o problema majora de aparare,care sa stabileasca si sa reglementeze obligatiile si masurile ce trebuie sa le intreprinda ministerele si alte institutii ale Statului ,si sa nu lase la indemana unor neaveniti si politicieni fara pricepere probleme de importanta deosebita pentru Sanatatea si Siguranta Nationala,cat si masurile de Reciprocitate luate in raport cu alte tari,pe principiul „ce tie nu-ti place ,altuia nu-i face” ! Ne-am caciulit prea mult si altii ne umilesc prea mult, pe romani !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *