A traversat strada în fugă și l-a lovit o mașină. Un copil de cinci ani a ajuns la spital, într-un oraș din vestul țării

accident 165

Polițiștii de la rutieră fac un apel la șoferi, dar și la părinți și bunici, să fie foarte atenți atunci când vine vorba de copii. Primii trebuie să conducă prudent, iar ceilalți, să îi supravegheze  pe cei mici. Altfel, o nenorocire se poate întâmpla oricând. A fost și cazul unui copil de cinci ani, din Caransebeș, lovit de o mașină în timp ce traversa strada în fugă.

CITEȘTE ȘI: Zeci de deţinuţi expulzaţi din Anglia au ajuns în România: „Trebuie să ne apucăm de furat”

Accidentul a avut loc pe strada Romanilor, copilul fiind acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani. Copilul a ajuns la spital. Conducătorul auto  a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

„Stimați conducători auto, sporiți atenția și conduceți preventiv, mai ales pe timp de iarnă!

Reduceți viteza, până la evitarea oricărui pericol, în apropierea trecerilor pentru pietoni, a parcurilor, a școlilor, cu atât mai mult dacă observați copiii pe trotuar, deoarece aceștia pot avea reacții imprevizibile!

Stimați părinți, bunici și adulți, fiți atenți în permanență la copiii care vă însoțesc! O clipă de neatenție se poate transforma într-o tragedie!”, transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *