
A fost găsit și identificat trupul fetiței de 7 ani care a dispărut, în 30 aprilie, când o barcă în care erau 11 persoane s-a scufundat în râul Mureș
La data de 16 august a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii Secției 2 Rurală Arad au fost sesizați despre prezența unui cadavru la malul unei insule din râul Mureș, între localitățile Șeitin și Nădlac.
Cadavrul, în stare avansată de putrefacție, a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii profilului genetic, în vederea identificării.
În urma expertizei genetice a trupului găsit în râul Mureș, a fost stabilită identitatea persoanei decedate.
Este vorba despre o fetiță de 7 ani, din Nădlac, dispărută din data de 30 aprilie a.c., când o barcă, în care se afla împreună alte 11 persoane, s-a răsturnat și scufundat în râul Mureș, în zona localității Semlac.