A fost aprobat creditul de 100 de milioane de lei pentru Colterm

Noi avarii la reţelele de apă şi căldură în Timişoara

Creditul în valoare 100 de milioane de lei care îi permite Coltermului să funcţioneze în această iarnă fără sincope a fost aprobat.

Primarul Nicolae Robu a anunţat că Trezoreria a aprobat creditul, urmând ca banii să fie folosiţi pentru combustibilul care să îi permită coltermului să le asigure abonaţilor căldura şi apa caldă.

“Vom fi apți să plătim și gazul și cărbunele și transportatorii cărbunelui – pentru că toți trebuie plătiți – astfel încât să nu avem probleme cu căldura în această iarnă.

Știți bine că am făcut față și până acum, am avut câteva poticneli dar nu a fost nimic grav, pentru că a durat câteva ore întreruperea furnizării de gaz, în unele locuri din oraș nici n-a apucat să se răcească apa și s-a dat drumul la gaz, în altele a ajuns să se răcească apă însă nu a fost foarte grav, din fericire” spune Nicolae Robu.

Reamintim, Consiliul Local Timişoara a aprobat accesarea de către Primăria Timişoara a unui credit de 100 de milioane de lei pentru ca subvenţia datorată de municipalitate societăţii de termoficare să fie plătită în avans.

 

radiotimisoara.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “A fost aprobat creditul de 100 de milioane de lei pentru Colterm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *