A decedat şoferul autobuzului implicat în accidentul cu 11 victime, de lângă Timişoara

A decedat şoferul autobuzului implicat în accidentul cu 11 victime, de lângă Timişoara

A decedat şoferul autobuzului implicat în accidentul cu 11 victime, de lângă Timişoara, autovehicul care s-a ciocnit violent de un autotren al cărui şofer a încercat să întoarcă fără să se asigure corespunzător.

Vă reamintim că, marţi, la nivelul ISU Timiş s-a activat Planul Roșu de intervenție, ca urmare a unui accident rutier produs pe DN 69, între un autobuz, în care se aflau 18 persoane, dintre care conducătorul a rămas încarcerat, și un autotren, în care era doar şoferul.

Echipele de salvare au ajuns la faţa locului cu o autospecială de primă intervenție si comandă, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, trei autospeciale de descarcerare și două microbuze de transport persoane, două autospeciale pentru transport personal și victime multiple, cinci echipaje SMURD, dintre care, două cu medic și cinci ambulanțe SAJ.

IPJ Timiş a transmis marţi dup-amiază că, în urma primelor cercetări, poliţiştii rutieri au stabilit că un tir condus de un bărbat circula pe DN69 spre Orțișoara, iar la intersecție cu DJ692 ar fi efectuat viraj la stânga spre Sânandrei, moment în care a intrat în coliziune cu un autobuz care circula din sensul opus, adică dinspre Orțișoara.

În urma impactului au rezultat 11 victime, ambii conducători auto și nouă pasageri din autobuz, şoferul autobuzului fiind transportat la spital în stare critică.

Sursa foto: ISU Timiş


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *