„Ziua Europei” a încins spiritele la Lugoj

ziua europei a incins

Timp de patru zile, Lugojul a fost gazda unei manifestări artistice dedicată „Zilei Europei”, în care nume consacrate ale muzicii populare şi uşoare au captat atenţia localnicilor.

CITEȘTE ȘI: Klaus Iohannis vine la Timişoara. Programul preşedintelui României

Afluenţa publicului a provocat reacţii din partea unor consilieri municipali ai opoziţiei, care au dat o tentă electorală evenimentului.

S-au adus acuzaţii potrivit cărora ar fi fost ocupat ilegal domeniul public, lansându-se şi suspiciuni legate de scopul caritabil al evenimentului, aşa cum au anunţat organizatorii.

CITEȘTE ȘI: Piaţa Badea Cârţan nu mai prezintă interesul din alte vremuri

Mihăiţă Ardeleanu, preşedintele asociaţiei organizatoare, „Pordampi”, infirmă categoric orice conotaţie politică a evenimentului, susţinând că spectacolul de la Lugoj face parte dintr-un turneu mai amplu, pe care asociaţia îl întreprinde în întreaga ţară:

„Noi nu avem nici o simpatie politică şi urmărim doar promovarea artiştilor şi desfăşurarea unor evenimente care să îi încânte pe oameni.

Este regretabil că se lansează astfel de acuzaţii, mai ales că nu e vorba de bani publici, pentru că totul s-a făcut prin sponsorizări din mediul privat.

Noi am plătit curentul, paza, am asigurat curăţănia, iar în curând vom face publice şi datele privind cazul social pe care l-am sprijinit, aşa cum am procedat şi anul trecut.

Ne bucură interesul lugojenilor pentru astfel de evenimente artistice, însă nu vrem să ne asociem cu disputele politice care, din păcate, s-au iscat cu acest prilej”.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *