Mâine (31.01), de la ora 18, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, regizorul bănățean Sabin Dorohoi și Departamentul de geografie al Facultății de Chimie, biologie, geografie îi invită pe timișoreni la premiera națională a episoadelor 1 – „Drumul Romanilor” și 2 – „Calea Apelor” din trilogia Banatul Montan.
„Acum un an, în 22 ianuarie 2018, lansam primul episod al unui proiect ambițios de documentare turistică despre zona mea de baștină.
Mi-am propus ca în trei ani, din 2017 și până în 2020, să produc o trilogie numită Banatul Montan care să cuprindă o parte din poveștile, legendele și locurile inedite din această regiune magică.
Așa că, după lansarea de anul trecut a primului episod și după un alt an de muncă, am ajuns la momentul lansării celui de-al doilea episod al trilogiei.
La Timișoara, la finele lunii ianuarie, continuăm cu prezentarea celui de-al doilea episod, urmând ca în acest an (sperăm!) să căutăm finanțarea necesară și să realizăm ultima parte a trilogiei.
Cele două episoade realizate în 2017 și, respectiv, în 2018, chiar dacă au un concept comun, au abordări artistice diferite.
Dacă primul episod a avut o voce narativă omniscientă a binecunoscutului actor Mihai Constantin, în cel de-al doilea episod există o prezentatoare, Ancuța Dorohoi – sora mea, care merge „in corpore” prin 26 de atracții turistice din Caraș-Severin și descoperă alături de spectatori povești, legende și informații turistice din regiune.
O altă noutate față de primul episod este muzica originală, superbă, inspirată din folclorul bănățean, concepută special pentru acest film de către compozitorul Eduard Dabrowski Boboia.
Afișul celui de-al doilea film este desenat de penelul digital al pictorului nostru bănățean Bogdan Piperiu”, a declarat regizorul Sabin Dorohoi despre eveniment.