Ne mândrim cu el. Timișeanul Sergiu Novac, locul I la olimpiada națională de matematică

sergiu novac 1

Elevii Colegiului Național „Coriolan Brediceanu” din Lugoj au obținut noi rezultate de prestigiu la olimpiadele naționale desfășurate săptămâna trecută, dovedind încă o dată seriozitatea dascălilor şi implicarea elevilor în actul educaţional.

Sergiu Novac din clasa a X-a a continuat seria rezultatelor extraordinare obținute în ultimii ani ocupând din nou locul I la olimpiada națională de matematică desfășurată la Satu Mare.

Tânărul Sergiu a participat încă din gimnaziu la olimpiadele naţionale atât la fizică, cât şi la matematică. Anul trecut a participat la Olimpiada internaţională de la Yakutsk, primind o menţiune.

Acum, la barajul susținut după olimpiadă, a reușit cel mai bun rezultat al Lugojului din ultimii 30 de ani, calificându-se în premieră în lotul României (format din şase elevi, patru din București, unul din Constanța, unul din Lugoj) care va participa la Balcaniada de matematică.

Sergiu Novac ne-a menţionat că în formarea lui o importanţă deosebită a avut-o Delia Pană, profesoara lui, care i-a fost şi dirigintă: „Ea m-a ambiţionat, făcându-mă să-mi doresc să devin mai bun”. În ceea ce priveşte timpul alocat pregătirii la matematică, Sergiu ne-a dezvăluit că zilnic petrece în jur de şase ore.

După ce va termina liceul şi o facultate, tânărul doreşte să rămână în mediul universitar şi să lucreze în cercetare în domeniul matematicii. Sergiu îşi dedică puţinul timp liber pe care-l are prietenilor. O perioadă a făcut şi dans sportiv, din clasa a V-a până în a VIII-a, dar a fost nevoit să renunţe în favoarea matematicii.

Și olimpiada naţională de limba germană maternă a adus satisfacții brediceniștilor, eleva Isabella Floroni din clasa a XII-a ocupând un merituos loc al III-lea. De asemenea, eleva Anastasia Antănaș din clasa a XI-a obtinut mențiune la olimpiada națională de limba română.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *