Şoferii care nu-și plătesc amenzile în 30 de zile ar putea rămâne fără permis

soferita 3

Şoferii ar putea rămâne fără permis dacă nu achită amenzile în termen de 30 de zile, prevede o propunere legislativă pentru completarea art. 103 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, depusă la Parlament de deputatul PSD, Mihai Weber.

Conducătorii auto aflaţi într-o astfel de situaţie îşi pot recupera permisul dacă vor prezenta dovada că au plătit amenda, scrie agerpres.ro.

Astfel, articolul 103 din OUG 195/2002, care reglementează răspunderea contravenţională, se va completa cu un nou alineat conform căruia se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere şi în cazul neachitării în termen de 30 de zile a amenzilor privind circulaţia pe drumurile publice.

Conform propunerii legislative, autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează la 30 de zile de la data săvârşirii contravenţiei. Suspendarea încetează la data depunerii dovezii de achitare a amenzilor restante.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *