Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” Timișoara continuă să se confrunte cu un număr ridicat de pacienți cu rujeolă.
”În prezent, avem internați 27 de bolnavi. Toți sunt copii, care nu au fost vaccinați. Am preluat și un caz grav din Hunedoara, care se află internat pe terapie intensivă. Este vorba despre un copil care prezintă erupție și a avut contact cu un alt caz de rujeolă. Din fericire, starea sa este stabilă, în momentul de față”, a precizat medicul Virgil Musta, purtător de cuvânt al unității sanitare.
Specialistul timișorean invită părinții la o întâlnire privind bolile infecțioase ale copilăriei și provocările actuale.
”M-am gândit la o lecție gratuită despre lucruri pe care le putem plăti scump dacă nu le cunoaștem. Suntem într-un moment în care rujeola face tot mai multe victime, iar părinții au la dispoziție mii de surse de informare fără să știe de unde să aleagă”, a spus Virgil Musta.
Acțiunea este organizată de Fundația de Ajutor Medical Profilaxis Timișoara și va avea loc astăzi, de la ora 17,30, la Centrul Medical Profilaxis (Calea Martirilor nr.1, corp B+C, etaj 4, sala 2).