Timişoreanul Florin Călinescu și-a povestit drama la Românii au talent. Călin Mureșan, un tânăr dansator în vârstă de 19 ani, crescut în familie de plasament, o familie modestă, la țară l-a făcut să facă mărturisiri dure din viața lui.
Florin Călinescu și-a povestit drama la Românii au talent, amintindu-și despre poveștile triste din viața lui profesională, când în ciuda problemelor care îl măcinau, a fost nevoit să facă față provocărilor și să înfrunte situații grele, să fie pe scenă chiar și atunci când sufletul îi era plin de durere.
”Eu am făcut o meserie la fel de grea. Directorul îmi spunea: la ce oră e înmormânarea? La 1 jumate? Ok. Spectacolul e la 7, deci poți să vii. E o meserie blestemată, dar trebuie s-o fac că alta nu știu. La fel și cu tine”, i-a spus Florin Călinescu.
Mihaela Rădulescu a fost extrem de impresionată de evoluția tânărului, care a dansat pe piesa lui Hozier, ”Take me to church”. ”Tu ai ceva drame de scos din tine. Tu n-ai scos tot din tine. Folosește tot ce ai în tine pentru a ne impresiona în etapa următoare”, a spus Răduleasca.
Călin Mureșan a trecut mai departe, cu patru de „Da”.
Anii în care a lipsit de pe sticlă nu au fost deloc ușori pentru Florin Călinescu. Acesta a trăit adevărate cumpene pierzându-și pe rând soția, părinții și pe fiul cel mic. Cooptarea lui în formatul ”Românii au telent” a fost, practic, o resuscitare a omului de televiziune care a făcut istorie în anii lui de glorie.