
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena.
„Leii” din Banat au o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă amânată.
„Fiecare meci din campionat este greu. Din păcate, avem o perioadă mai puțin reușită. Se tot schimbă lucruri pe la echipă. Eu sper că vom reuși să strângem rândurile și să încercăm să jucăm la victorie”, a declarat Lazar Laszlo, căpitanul SCM Politehnica Timișoara.
Oradea a evoluat la mijlocul săptămânii în FIBA Europe Cup, în Elveția. Bihorenii au învins Fribourg, cu 86-80.
CITEŞTE ŞI: A fost lansată aplicația oficială Politehnica Timișoara
Aceasta este ultima etapă înaintea pauzei pentru echipa națională. Reprezentativa masculină a României va întâlni Danemarca, duminică, 29 noiembrie, ora 18:00, la Timișoara, în precalificările la Campionatul European.


